Universitatea Craiova a jucat luni seară un meci extrem de important în lupta pentru titlu în Superliga României. Oltenii au dat piept, pe teren propriu, cu CFR Cluj, scor 2-0. Antrenorul echipei din Bănie, Filipe Coelho, nu s-a putut baza pe portarul Pavlo Isenko, care recent a suferit o intervenție chirurgicală. Totuși, oltenii au făcut un gest de mare echipă pentru ucrainean.
Pavlo Isenko s-a operat și ar putea rata restul sezonului!
Pavlo Isenko a suferit o accidentare extrem de complicată în meciul cu Dinamo, din etapa a doua a play-off-ului Superligii României. Portarul din Ucraina a ieșit de pe teren în startul reprizei secunde, iar cel mai pesimist diagnostic s-a adeverit. Isenko s-a confruntat cu probleme la ligamentele genunchiului.
Goalkeeperul din Ucraina a mers în Barcelona, unde s-a operat, iar șansele sunt destul de mici să îl mai vedem între buturile Universității Craiova până la finalul acestui sezon. Intervenția chirurgicală a fost un succes, însă, după o astfel de accidentare extrem de complicată, este nevoie de o perioadă lungă de recuperare.
Gestul făcut de U. Craiova pentru Pavlo Isenko la meciul cu CFR Cluj
La meciul pe care Universitatea Craiova l-a jucat pe teren propriu cu CFR Cluj, Pavlo Isenko a avut parte de o adevărată surpriză. Pe unul dintre scaunele de pe banca de rezerve a fost așezat tricoul portarului din Ucraina. Practic, oltenii au vrut să îi arate goalkeeperului că, deși nu poate să ajute echipa din teren, el este în continuare extrem de important în angrenajul echipei.
„Isenko a fost senzațional în Conference League, în acea perioadă. E o pierdere, indiferent de cât va dura absența. Este vorba și de concurență, iar când ai concurență este de preferat să fie și pe postul de portar”, spunea Sorin Cârțu, oficialul oltenilor, despre portarul echipei din Bănie.
Universitatea Craiova rămâne una dintre echipele favorite la câștigarea titlului în Superliga României. După meciul cu CFR Cluj, oltenii vor da piept cu o altă echipă din Cluj-Napoca. Formația pregătită de Filipe Coelho va merge săptămâna viitoare în Ardeal pentru duelul cu Universitatea Cluj, revelația campionatului.
Leave a Reply