Nelu Varga se întoarce în România după ce a fost blocat în Dubai și anunță transferuri de milioane la CFR Cluj: „Vin burdușit, tati!”

Nelu Varga va investi o sumă uriașă la CFR Cluj, anunțul fiind făcut de către Giovanni Becali după o discuție purtată cu finanțatorul echipei din Gruia.

CFR Cluj are o serie senzațională de victorii și luni seara joacă derby-ul cu U Cluj în prima etapă a play-off-ului, trupa „vișinie” dorind participarea în cupele europene și titlul de campioană.

Giovanni Becali, după ce a aflat planul lui Nelu Varga: „Va fi cel mai spectaculos campionat din istoria fotbalului românesc”

CFR Cluj are opt titluri de campioană în palmares, ultimul fiind obținut în 2022.

„Dacă CFR-ul câștigă campionatul, va fi cel mai spectaculos campionat din istoria fotbalului românesc. Am vorbit cu Neluțu acum șapte zile. A zis: Tati, sunt în avion privat. Plec în Dubai și de acolo sunt la meci…la ăla care s-a jucat ultimul. Și mi-a mai zis: Tati, e totul în regulă. Vin burdușit!

Sunt cuvintele lui mot-a-mot, nu eu. I-am spus și domnului președinte Mureșan că vine Neluțu burdușit să pună totul la ordine, să îi facă lui Pancu un contract de nu a existat în România. N-a ajuns la meci. L-o fi blocat la Dubai, că altfel ajungea”, a declarat Giovanni Becali, la Fanatik.

Giovanni Becali, anunț despre investiția lui Nelu Varga la CFR Cluj: „Acum venea cu 17 milioane de euro”

Nelu Varga le-a promis jucătorilor lui Daniel Pancu și staff-ului tehnic o primă consistentă, atunci când va reveni în țară, deocamdată fiind în Dubai. Dar, pe lângă bonusuri, omul de afaceri va da 17 milioane de euro pentru o campanie consistentă de transferuri. Legt de lot au existat unele nemulțumiri, după ce au venit unele vedete care nu au confirmat, dar care câștigau foarte mult din punct de vedere financiar, așa cum a fost cazul lui Kurt Zouma.

Din informațiile ProSport prima pentru titlul de campioană este de 500.000 de euro. „Dacă ei mă fac fericit, eu îi fac de două ori mai fericiți. Eu întorc întotdeauna dublu. Bucuria pe care mi-o creează ei, eu le-o întorc de două ori înapoi” anunța omul de afaceri recent pentru ProSport.

Giovanni Becali a mai anunțat, pentru sursa citată: „Acum venea cu 17. Acuma când venea, venea doar cu 17 milioane. De aia l-am întrebat pe domnul Mureșan, și el mi-a zis: Vai, vai, ce bucurie mi-ai dat!

Probabil a rămas la Dubai. Așteaptă să ia titlul Pancu. Doamne ajută. Să ajungă cu cele 17 măcar! Ar fi oxigen de viitoare campioană!”.

U Cluj – CFR se joacă luni, 16 martie, ora 20.30, în prima etapă a play-off-ului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*