Elias Charalambous s-a arătat extrem de mulțumit de prestația pe care jucătorii săi au avut-o în victoria obținută în fața celor de la Oțelul Galați, scor 1-0.
Tehnicianul cipriot al campioanei României a scăpat de umbra demiterii și a avut un discurs laudativ la adresa fotbaliștilor pe care îi antrenează.
Elias Charalambous, fericit după victoria cu Oțelul Galați
Elias Charalambous s-a arătat mulțumit de jocul prestat de jucătorii lui în victoria pe care FCSB a obținut-o în fața celor de la Oțelul Galați, scor 1-0, în etapa a 11-a din Superliga României. Tehnicianul cipriot al campioanei României a scăpat de umbra demiterii și a avut un discurs laudativ la adresa fotbaliștilor pe care îi antrenează.
„(Meciul 100 din Superliga) Nu știam, să fiu sincer. Sunt trei puncte foarte importante astăzi. În prima repriză nu am avut ritmul pe care ni-l doream. Trebuia să jucăm mai repede. S-a schimbat totul în repriza a doua. Jucătorii care au intrat de pe bancă au ajutat echipa. Am avut multe ocazii. Pe lângă gol, am mai avut trei sau patru șanse clare de a marca. Dacă nu reușești să înscrii, suferi până la final.
Băieții au dat tot, e al doilea meci consecutiv în care nu primim gol. Nu avem timp de odihnă, am câștigat cele trei puncte. Trebuie să ne refacem.
(Stoian a ratat două ocazii mari. Sunteti dezamăgit pentru că nu a pasat?) Când ai astfel de situații și nu reușești să decizi meciul, trebuie să suferi până la final. Și-a dorit mult să înscrie, sunt sigur. În general sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor din repriza a doua.
Graovac, vedem mâine ce se întâmplă cu el. Cred că Șut va fi alături de noi la meciul următor”, a declarat Elias Charalambous, la DigiSport.
Elias Charalambous, cu ochii pe Young Boys
FCSB se pregătește pentru următorul meci din UEFA Europa League. Astfel, Elias Charalambous a declarat că se gândește doar la meciul cu Young Boys și că nu se concentrează, în acest moment, pe meciul cu Universitatea Craiova.
„O luăm pas cu pas, trebuie să ne ocupăm de Young Boys. E un meci foarte greu, au pierdut în prima etapă, am văzut meciul. Trebuie să fim pregătiți pentru un meci mare joi.
Le mulțumesc suporterilor care au fost prezenți în această seară, îi așteptăm să fie în continuare alături de băieți.
(Credeți că s-a deblocat echipa?) Cel mai bun lucru pentru a schimba situația este să începi să câștigi meciuri. Trebuie să ne refacem, știm drumul pe care îl avem de parcurs.
(Tănase a jucat într-un rol mai defensiv) Avem jucători care se pot adapta în diverse poziții din teren, acest lucru e un avantaj. Nu este vorba despre unul sau doi jucători, ci despre întreaga echipă”, a mai spus Elias Charalambous, conform sursei menționate anterior.
Leave a Reply