Repetentul! Notele din FCSB – Universitatea Craiova: cine a fost cel mai slab de pe teren!

FCSB a câștigat la limită meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, în derby-ul de pe Arena Națională, în Superliga României.

Meciul a fost decis de o lovitură de la 11 metri dictată de Istvan Kovacs în favoarea campionilor en-titre.

După fluierul final al meciului dintre FCSB și Universitatea Craiova, platforma SofaScore a publicat notele jucătorilor, pe baza evoluțiilor lor din teren.

Surprinzător sau nu, portarul Pavlo Isenko, de la Universitatea Craiova, a fost desemnat omul meciului, primind cea mai mare notă, 7,7 pentru intervențiile sale importante din timpul derby-ului.

De cealaltă parte, cel mai bun fotbalist de la FCSB a fost Darius Olaru, cu o notă de 7,6, apropiată de cea a lui Isenko.

La polul opus, Alexandru Cicâldău a avut cea mai slabă evoluție din meci. Mijlocașul oltenilor a primit doar 5,6, după ce a fost eliminat în minutul 58, lăsându-și echipa în inferioritate numerică.

Vladimir Screciu l-a făcut praf pe Istvan Kovacs după FCSB – Universitatea Craiova

Fotbalistul oltenilor a făcut acuzații dure la finalul meciului cu FCSB, precizând foarte clar că Istvan Kovacs a favorizat-o pe campioana României.

„Îmi pare rău pentru acel penalty. Pentru mine nu a fost penalty, chiar am vorbit cu colegii mei. Apoi a dictat penalty imediat. Noi tot timpul am luat galbene, pe cei de la FCSB i-a iertat de atâtea ori.

Chiar aveam alte așteptări. Noi am jucat destul de bine, am avut ceva ocazii de a marca. Cred că puteam rezolva meciul din prima repriză. Îmi pare rău pentru Cicâldău că a luat roșu. Știu cum e, că și eu am luat roșu. E păcat. Cu siguranță nu acesta era scorul final dacă noi nu luam roșu.

Cu Rakow am greșit, a fost vina mea și îmi asum, dar în seara asta chiar nu a existat niciun contact acolo. Nu știu cum a fost penalty. Chiar sunt supărat.

Chiar vorbeam cu Mihai Popescu în timpul meciului și îmi spunea că nu-i vine să creadă că nu ia cartonaș galben la câte faulturi a făcut. E supărare mare din cauza rezultatelor”, a spus Vladimir Screciu, potrivit Digi Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*