Novak Djokovic, considerat cel mai mare tenismen din toate timpurile, face declarații dure despre cazurile de dopaj din tenis, în condițiile în care Jannik Sinner a primit o pedeapsă mult mai blândă comparativ cu cea aplicată Simonei Halep.
Fostul lider mondial nu s-a ferit de cuvinte și a declarat că modul în care a fost tratat cazul lui Jannik Sinner ridică numeroase semne de întrebare, mai ales că italianul a fost suspendat doar trei luni.
De asemenea, Iga Swiątek, fosta rivală a Simonei Halep din circuitul WTA, a primit o sancțiune minimă, de doar o lună, în ambele situații considerându-se că a fost vorba despre un dopaj accidental.
Novak Djokovic acuză diferențele majore de tratament în cazurile de dopaj: „Foarte ciudate”
Vocea puternică a circuitului masculin, Novak Djokovic, a decis să vorbească deschis despre o nedreptate evidentă. În cel mai recent interviu acordat jurnalistului britanic Piers Morgan, sârbul a criticat dur modul în care Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a tratat cazul lui Sinner! Nole a remarcat și faptul că alți jucători au fost sancționați mult mai aspru în situații similare, printre aceștia numărându-se și Simona Halep.
„Când s-a întâmplat asta, am fost sincer șocat. Chiar cred că nu a făcut-o intenționat. Dar modul în care a fost gestionat întregul caz ridică foarte multe semne de întrebare. Lipsa de transparență. Inconsecvența. Faptul că suspendarea a venit chiar între turneele de Grand Slam, ca să nu piardă participarea… E pur și simplu… Foarte, foarte ciudat. Nu mi-a plăcut deloc felul în care a fost gestionat acel caz! Am auzit mulți alți jucători, atât bărbați, cât și femei, care au avut situații similare și au spus în presă că a existat un tratament preferențial”, a tunat Novak Djokovic.
Sârbul a subliniat că nu crede că Jannik Sinner s-a dopat intenționat, însă consideră că modul în care a fost gestionat cazul a fost profund incorect: „Vreau să cred în el. Cunoscându-l și știind relația mea cu el, cred că nu a făcut-o intenționat, dar, bineînțeles, este responsabil. Pentru că acestea sunt regulile, ești responsabil atunci când se întâmplă ceva de genul ăsta. Și când vezi că altcineva, pentru o situație foarte asemănătoare, este suspendat ani întregi, iar el a primit o suspendare provizorie de trei luni, sau cât a fost, nu e corect. Nu îi este ușor. Am un sentiment de empatie și compasiune față de el. Cred că a gestionat bine furtuna mediatică și trebuie să-l felicit pentru asta. Iar în tot acest timp, continuă să domine, să joace incredibil și să câștige turnee de Grand Slam”, a mai spus Djokovic în emisiunea difuzată marți seară pe YouTube.
Simona Halep a reclamat că „ITIA a făcut absolut totul ca să o distrugă”
În contrast, Simona Halep a primit inițial o suspendare uriașă de patru ani, redusă ulterior de TAS la nouă luni, dar românca a fost nevoită să stea pe margine mult mai mult din cauza întârzierilor procedurale. Halep a reacționat vehement, acuzând ITIA de rea-voință:
„Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Mă întreb de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu cred că există un răspuns logic. Nu poate fi decât rea-voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă, în ciuda evidenței.
S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, ceva ce nu mi-aș fi putut imagina vreodată. Am crezut mereu în bine, în corectitudinea acestui sport, în bunătate. Dar nedreptatea care mi-a fost făcută a fost și rămâne dureroasă. Cum e posibil ca, în cazuri aproape identice, ITIA să aibă abordări complet diferite, mereu în defavoarea mea? Cum aș putea să accept că WTA și consiliul jucătoarelor nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?”, a spus Simona Halep.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FNovak-Djokovic-mesaj-din-5-cuvinte-pentru-Simona-Halep-dupa-retragere.-Reactia-americanilor-despre-ce-a-scris-sarbul-2.jpg)
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F12%2F%E2%80%9EMa-intreb-asta.-Novak-Djokovic-a-rostit-numele-Simonei-Halep-si-a-comparat-cazul-ei-cu-al-Igai-Swiatek-dupa-care-s-a-napustit-impotriva-ITIA-1.jpg)
Leave a Reply