Simona Halep își construiește o viață de prințesă și a descoperit pasiunea pentru relaxarea milionarilor: „Obiectivul e să progresez”. EXCLUSIV

Simona Halep, fost lider mondial al tenisului feminin, a descoperit pasiunea pentru relaxarea milionarilor. Golful este sportul către care s-a orientat în perioada în care a fost suspendată, după octombrie 2022, în dosarul de dopaj, iar în acest an, pentru a putea să practice acest nou sport, și-a cumpărat o vilă în cadrul complexului „National Golf & Country Club”, aflat la aproximativ 50 de km de București.

Noua locuință a Simonei Halep costă 600.000 de euro și, la fel ca celelalte vile din cadrul acestui complex, a fost concepută „pentru a răspunde celor mai mari standarde de confort, funcționalitate și intimitate”.

Simona Halep, jucătoarea care a scris istorie în tenisul românesc și mondial, și-a construit o viață de prințesă după ce s-a retras din activitate, la începutul acestui an, la turneul WTA 250 Transylvania Open.

Într-un dialog cu reporterul ProSport, Simona Halep a vorbit despre noua sa pasiune, golful, un sport de relaxare a milionarilor, și unde și-a fixat deja obiectivul de a progresa, deși se află la început de drum, cochetând cu această disciplină sportivă doar de câțiva ani, din perioada în care a fost suspendată în dosarul de dopaj.

„(Te-ai îmbunătățit la golf?) (n.r. râde) Nu chiar. Încerc. Nu am jucat atât de des încât să și progresez. Acesta este obiectivul, să progresez. M-am antrenat de două ori cu cineva, atât. Nu a fost nimic profesionist până acum. Golful e un sport complet diferit, e dificil. Poate că pare ușor, dar e chiar dificil”, a spus Simona Halep, pentru ProSport.

Simona Halep, impresionantă la Turneul Campioanelor

Simona Halep, cu cinci participări la Turneul Campionelor (2014-2017 și 2019) și o finală, pierdută în fața Serenei Wiliams, este ambasadoarea competiției care se desfășoară pentru al doilea an la Riad, în Arabia Saudită.

La Riad, Simona Halep a avut parte de experiențe de neuitat, de la întâlniri cu foste jucătoare din circuit la înmânarea trofeului pentru numărul 1 mondial, pe care l-a primit Aryna Sabalenka, ce încheie al doilea an pe această poziție. De asemenea, Halep a fost cea care a aruncat moneda în meciul în care s-au înfruntat americancele Jessica Pegula și Coco Gauff, două jucătoare pe care românca le-a învins de fiecare dată când le-a întâlnit.

Trebuie menționat că Pegula și Gauff au fost învinse în cadrul aceluiași turneu, Toronto 2022, ultimul pe care Simona Halep și l-a pus în palmares.

În întreaga sa carieră, Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA, din care două de Grand Slam (2018, Roland Garros, și 2019, Wimbledon).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*